GourmetGIFT România anunţă că Adrian Tiron a preluat rolul de General Manager al companiei, începând cu data 1 aprilie 2024, conform unui comunicat de presă remis Redacţiei.
Potrivit comunicatului, Adrian Tiron are peste 20 de ani de carieră în corporaţii, luând acum decizia de a-şi pune în valoare experienţa pentru a susţine GourmetGIFT România în procesul de consolidare a poziţiei de lider naţional şi crearea unei poziţii regionale importante pentru o firmă antreprenorială românească.
"Cu investiţiile asumate pe termen lung şi cu mine venind în zona de management, cu experienţa din zona corporate, GourmetGIFT România este gata de a demara un plan foarte ambiţios, dar raţional şi bine conturat, bazat pe nucleul deja existent. Jucător de top pe segmentul de cadouri gourmet şi una dintre cele mai dinamice prezenţe pe nişa de băuturi online, cu perspective imense de creştere bazate pe ascensiunea e-commerce, GourmetGIFT România este pregătită pentru extinderea regională. Acest pas nu reprezintă doar o oportunitate de creştere pentru companie, ci şi un angajament de a aduce valoare adăugată comunităţilor şi pieţelor pe care le va servi. Mă bucur că am şansa să mă alătur unei poveşti de succes a unui brand românesc puternic, care are toate atuurile pentru noile perspective de dezvoltare", a declarat Adrian Tiron, relatează sursa citată.
Noul General Manager al GourmetGIFT România are rolul de a impulsiona creşterea companiei pe piaţa locală şi europeană, fiind responsabil de coordonarea şi implementarea strategiilor comerciale. Sub conducerea lui Adrian Tiron, compania îşi propune să se extindă în trei noi ţări în următorii 5 ani. Demersurile pentru această expansiune sunt deja în curs de desfăşurare, cu o abordare strategică bazată pe cercetarea pieţelor ţintă, adaptarea ofertei la preferinţele locale şi stabilirea de parteneriate cheie, notează comunicatul.